DE CE INTARZIE TREZIREA?

DE CE INTARZIE  TREZIREA?

blogul lui "DUTU"

blogul lui „DUTU”

un comentator despre mesaj:Cam lung mesajul, dar merită citit şi luate măsuri de urgenţă:pocăinţa adevărată şi reală!Domnul să ne ajute la toţi!!!

Dacă doreşti TREZIREA, citeşte acest articol şi vei găsi cauzele care o fac să întârzie

De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănuţii văduvei şi ai săracilor sunt cheltuiţi de mulţi evanghelişti în huzur şi lux. Statisticile umflate, mulţimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor şi a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate… şi bani. Săracul se înşeală când crede că îşi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu”, când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-şi păstreze reputaţia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.

Predicatori care au case şi cabane lângă lac, un yacht pe lac, şi un cont puternic la bancă, au îndrăzneala să mai ceară. Cu aşa oameni de jupuială credeţi că va aduce Duhul Sfânt trezirea? Aceşti băieţaşi-predicatori, drăgălaşii de ei, nu-şi mai schimbă costumele o dată pe zi, ci de două sau de trei ori. Îl predică pe Cristos din iesle, dar ei trăiesc în hotele ex­travagante. Ca să-şi facă poftele, storc audienţa de bani până la sânge, în numele Celui care a trebuit să împrumute un ban ca să-Şi poată ilustra predica. Se ospătează la mese nesfârşite în amintirea Celui care a postit singur în pustie. Azi evangheliştii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar şi de avantaje bancare. Ce înfricoşătoare vor fi toate acestea în ziua judecăţii!

Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci şi în biserici. Am pus sângele şi suferinţele Mântuitorului într-o atmosferă de car­naval, închipuiţi-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sin­copat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de mărunţişuri, o paradă de manechine. Evangheliştii de azi sunt pregătiţi să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în faţă să capete nişte broşuri. Fac apeluri răguşite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?” Un aşa creştinism uşor, fără pocăinţă şi reverenţă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schim­bată definiţia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească preţul, să-l lase în pace.

Trezirea întârzie din cauza neglijenţei. Cei de la altare petrec prea puţin timp cu sufletele care caută adevărul şi veşnicia. Evanghelistul e fericit să-şi vadă prietenii şi să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieşte în frişca dulceagă a laudelor primite.

Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelişti, ţinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca şi cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiţi. Dar tex­tul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi şi spune că „nu este alt Nume sub cer”. Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intoleranţă.

Wesley a văzut uşile bisericilor engleze închise în faţa lui, iar Rowland Hill spune despre el: „Wesley şi armata lui de salahori laici – o legiune întreagă de predicatori neprofesionişti adunaţi dintre fierari, tinichigii, căruţaşi şi hornari – au ieşit să otrăvească minţile oamenilor!” Ce lim­baj profan! Dar orice au spus oamenii de el, lui Wesley nu i-a păsat. Nu i-a fost teamă nici de oameni, nici de diavoli. Dacă Whitefield era privit în Anglia ca o parodie, în cel mai josnic sens, dacă primii creştini au înfruntat cu preţul vieţii lor orice infamie, cum se face că astăzi, din moment ce păcatul şi păcătoşii au rămas aceiaşi, noi, predicatorii, nu mai provocăm mânia iadului? De ce suntem în mod atât de frigorific de comuni, în mod atât de splendid de nepăsători? În cazul nostru, ne răsculăm, însă n-avem treziri. Dar în lumina Bibliei şi a istoriei Bisericii, spuneţi-mi, unde au fost treziri fără răscoale?

În rugăciunile noastre noi nu ne-am împotrivit încă diavolului până la sânge. Nu, noi nici măcar nu facem ca „sufletul să ni se frământe în sudoare”, după cum spunea Luther. Noi ne rugăm cu o atitudine de „Ce ne pasă?”! Ne rugăm rugăciuni la întâmplare! Dăm lui Dumnezeu ce nu ne costă pe noi nimic. N-avem nici măcar o singură dorinţă care să ne înflăcăreze. Suntem doar: intermitenţi, capricioşi şi spasmodici.

Singura putere în faţa căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveşte bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!” Facem expoziţie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice şi sociale. Scriem cărţi ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreaţa diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câţi sunt gata să renunţe la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta încleştată, pentru ca demonii să fie făcuţi de râs, pentru ca robii să fie eliberaţi, pentru ca iadul să fie decimat şi sufletele înlănţuite să iasă de sub puterea lui; şi toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.

În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care aparţine numai lui Dumnezeu. Ascultaţi şi uimiţi-vă. Dom­nul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.” Şi: „Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele şi bătăile pe umăr şi măgulelile fireşti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii deşarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea” „Cărţile mele.” O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să”… şi e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu – chiar se aşteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toţi, n-am fi ştiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.
O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea şi din acest putregai!

Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!

~sprelumina~

(dutu)

4 gânduri despre „DE CE INTARZIE TREZIREA?

  1. In lumea capitalista se spune ca un afacerist bun este in stare sa vanda frigidere la eschimosi. Adica, succesul in business depinde de capabilitatea de a convinge oamenii ca ei trebuie sa cumpere produse de care nu neaparat au nevoie. Tot asa este si cu religia.

    Deci bisericile cu multi membri dau dovada de un bun sens de business. Ele nu neaparat ofera oamenilor o hrana spirituala de care ei au nevoie, ci mai degraba o experienta care justifica banii si timpul petrecut acolo. Multi oameni platesc mii de dolari pentru un bilet la un joc de fotbal. Altii cheltuiesc zeci sau sute de mii pentru o masina luxoasa. Acestea nu sunt lucruri necesare, dar „calitatea” justifica cheltuiala. Credeti ca din punct de vedere al consumatorului experienta religioasa este diferita?

    Am mai repetat acest refren la oricine vrea sa asculte: cei mai inzestrati predicatori, daca nu dau dovada de dragoste, sunt doar chimvale zanganitoare. Cei mai zelosi lucratori care-si dedica viata pentru lucrarea lui Dumnezeu, daca nu dau dovada de dragoste pentru aproapele lor, sunt doar chimvale zanganitoare. Am sesizat ca multi pastori si lideri bisericesti au un motto interesant: mie nu-mi pasa ce crede omul despre mine, ci doar ce crede Dumnezeu. Eu nu slujesc omului, ci lui Dumnezeu. Daca asa stau lucrurile, pacatosul din strada are de ales dintre doua biserici: biserica lumeasca, unde toti sunt orbi, dar se simt bine, sau biserica legalista, unde traditia rituala joaca rolul experientei duhovnicesti.

    Cel putin in bisericile liberale omul stie ce produs cumpara banii si timpul lui.

  2. Draga frate David, subiectul tratat este intr-adevar foarte serios. Cred ca o nota de mai multa seriozitate ar da scrierii dumneavoastra despre trezire o mai buna sansa de a ne trezi.
    Acum as avea o intrebare, intre cei care intirzie trezirea va includeti si pe Dumneavoastra, caci constat ca faceti parte totusi dintr-un sistem piramidal-ierarhic dupa felul in care s-a ajuns sa fie carmuite cele mai multe biserici in vremurile acestea? Ati fi gata sa renuntati la titlul de „Pastor” pentru a sluji ca un simplu prezbiter (batran) cum odinioara primii crestini erau pastoriti si supravegheati de ceata prezbiterilor intre care nu vedem vreo ierarhie? (Fapte 20.28). Cele cinci categorii de lucratori care apar la Ef.4.11 se arata a fi slujbe duhovnicesti, nicidecum titluri pe care ar trebui sa si le atribuie unii. Astept raspunsul Dumneavoastra, cu toata dragostea. Ioan Nita. Portland, OR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s