PRETUL UNUI MIRACOL

PRETUL UNUI MIRACOL(poveste cu talc,merita citita) !!!

O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.

A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.

A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.

În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.

„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.

„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”

„Poftim?” – a întrebat farmacistul.

„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?

„Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.

„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”

Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: „De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”

„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”

„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.

„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.

„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţ.i”

A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mănuşa ei şi a spus: „ Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-I văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”

Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.

„ Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”

Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi…plus credinţa unui mic copil.

~sprelumina~

(dutu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s