O domnișoară drăguță căutând un soț bogat. Ce răspuns ”frumos” a primit din partea unui bancher!

O domnișoară drăguță căutând un soț bogat. Ce răspuns ”frumos” a primit din partea unui bancher!

Mai intai ce spune Biblia:

-caci tineretea si zorile vietii sunt trecatoare. (Ecl.11:10).

-stralucirea aceasta era trecatoare, (2Cor.3:7).

-Femeia frumoasa si fara minte este ca un inel de aur pus in ratul unui porc. – (Prov.11:22)

Sursa imagine: worthytoshare.net

Ceea ce o să urmeze mai jos este preluat dintr-un articol postat pe ”Worthy to share”, un articol care a devenit viral printre prietenii mei de pe facebook, dar nu l-am găsit tradus niciunde! Iar numele site-ului (”demn de împărtășit/distribuit”) m-a determinat să-l traduc și să-l ”împărtășesc” cu voi.

”Aceasta este postarea unei domnișoare pe un forum, căutând un soț bogat:

O să fiu sinceră în ce am să scriu aici. Anul acesta fac 25 de ani. Sunt foarte drăguță, am stil și gusturi bune. Vreau să mă mărit cu un băiat care face cel puțin $500.000 pe an. Ați putea spune că sunt lacomă, dar un salariu anual de $1 milion este considerat ca fiind de clasă mijlocie în New York.

Cerințele mele nu sunt foarte mari. Este cineva pe acest forum care are un venit de $500k pe an? Sau sunteți toți însurați? Vroiam să întreb: ce trebuie să fac ca să mă pot mărita cu persoane bogate ca voi?

Printre cei cu care am ieșit până acum, cel mai bogat avea un venit de $250k/an și asta se pare că este limita mea superioară. Oricine vrea să se mute într-o zonă rezidențială de lux din vestul New Work-ului știe că $250k nu e de ajuns.

Sunt aici doar să pun, umilă, câteva întrebări:

1) Prin ce localuri ies cei mai bogați burlaci? (vă rog să scrieți numele și adresele restaurantelor, barurilor sau sălilor de fitness)

2) Ce grupe de vârstă trebuie să țintesc?

3) De ce nevestele bogaților sunt doar ”moderat-arătoase”? Am întâlnit câteva fete care nu arătau foarte bine și nu erau interesante, dar au fost capabile să se mărite cu bărbați bogați.

4) Cum decideți voi cine poate să vă fie soție și cine poate să vă fie doar prietenă? (ținta mea este acum să mă mărit)

Domnișoara Drăguță (”Ms. Pretty”)

Un răspuns filosofic din partea directorului companiei J.P. Morgan

Dragă ”Domnișoară Drăguță”,

Am citit postarea ta cu mult interes. Bănuiesc că sunt o mulțime de fete care au întrebări similare cu ale tale. Permite-mi, te rog, să analizez situația ta ca un investitor profesional.

Venitul meu anual depășește $500k, ceea ce satisface cerințele tale, deci sper că toată lumea înțelege că nu pierd timpul degeaba aici.

Din punctul de vedere al unui om de afaceri, ar fi o decizie rea să mă mărit cu tine. Răspunsul este simplu și lasă-mă să explic de ce:

Lăsând detaliile la o parte, ceea ce încerci tu să faci este să faci un schimb între ”frumusețe” și ”bani”: persoana A furnizează frumusețea, iar persoana B plătește pentru ea, cinstit.

Totuși, este o problemă letală aici: frumusețea ta va trece, dar banii mei nu vor dispărea fără nici un motiv întemeiat. Ce-i drept, venitul meu poate crește de la an la an, dar frumusețea ta nu poate face la fel.

Din punct de vedere economic, eu sunt un activ apreciat (”appreciation asset”), iar tu un activ depreciat. Nu este doar o depreciere normală, ci una exponențială. Iar dacă este singurul tău bun de preț, valoarea ta va fi mult mai mică după 10 ani.

În termenii pe care-i folosim pe Wall Street, fiecare tranzacție are câte o poziție, iar să ies cu tine ar fi tot o ”poziție de tranzacționare”. Dacă valoarea de piață cade, trebuie să vindem și nu este o idee bună să păstrăm ”bunul” pentru mult timp – la fel este și în cazul căsătoriei pe care o vrei. Poate să sune destul de crud, dar ca să faci o decizie înțeleaptă, orice bun de preț cu o mare valoare depreciativă va fi vândut sau ”închiriat”.

Oricine cu un venit anual de peste $500k nu este un prost; noi doar o să ieșim cu tine, dar nu ne vom mărita cu tine. Te-aș sfătui să nu mai cauți tot felul de indicii din categoria ”cum să mă mărit cu bărbați bogați”. Și că tot veni vorba, poți singură să devii o persoană bogată și să-ți asiguri un venit de $500k/an. Aș da șanse mai multe acestei variante decât să găsești un bogat prost.

Sper că acest răspuns te-a ajutat.

Semnat,

Directorul companiei J.P. Morgan

Nu știu cât de veridică e această ”poveste”, dar cu siguranță avem multe de învățat de aici. Dacă facem din frumusețe doar un bun de care să ne folosim, nu ajungem prea departe. Frumusețea este un dar, iar eu știu că darurile nu se vând ori cumpără.
– See more at: http://ovidiusmd.net/domnisoara-cauta-sot-bogat-raspuns-bancher/#sthash.d6ZFeqBh.dpuf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s