SEMNELE EGOISMULUI

SEMNELE EGOISMULUI

h

Copiii și schimbarea la suflet
Există un moment în experiența fiecărui părinte sau frate mai mare, când observă că acel copil bucălat, care rânjea cu gura până la urechi, râdea din toată inima și nu emana decât iubire, începe să arate semnele egoismului. Sunt acele momente în care te întrebi dacă ai exagerat cu jucăriile sau cu laudele și ce să faci mai departe. Când te întrebi dacă e vina ta sau este doar natura umană.

Există un consens în lumea științifică asupra etapelor de dezvoltare a copiilor: cei mai mici sunt pur egoiști, la vârste mai mari se ghidează după ideea că totul se împarte egal, indiferent de contribuțiile personale, iar abia la școală încep să ia în considerare balanța dintre merite și recompense.

Graham Music, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la clinica Tavistock and Portman din Londra, nu este de acord cu această teorie. În cartea sa „The Good Life: Wellbeing and the New Science of Altruism, Selfishness and Immorality”, ce va fi publicată la sfârșitul lunii, argumentează că instinctul natural cu care ne naștem este de a fi altruiști, însă acesta este distrus de cerințele vieții moderne, de stres și de consumerism.
De la copil…

Music indică către o serie de experimente care îi susțin ipoteza. La Institutul Max Planck din Germania, mai mulți copii de 15 luni au fost puși câte unul într-o cameră cu un adult care se prefăcea că are nevoie de ajutor. Dacă acesta încerca să ajungă la un obiect mai îndepărtat, copiii încercau să le dea obiectul respectiv, iar dacă scăpau ceva pe jos „accidental”, copiii îl ridicau. Dar, dacă același adult arunca ceva intenționat pe jos, copiii nu mai voiau să-l ridice, înțelegând că acțiunea a fost deliberată și că obiectul nu era dorit.

Cercetătorii au observat același comportament voluntar și orientat în funcție de intenția adultului și în acțiuni mai complexe. Acesta trebuia să formeze un turn de cărți, iar dacă din greșeală o dădea jos pe ultima, copiii încercau să o pună la loc. Însă dacă observau că adultul a dat-o jos intenționat, nu mai interveneau.

„Există o tendință demonstrată de a ajuta. Copiii iubesc să ajute și simt o recompensă intrinsecă, asta până când adulții încep să-i recompenseze cu jucării. Grupul copiilor recompensați extrinsec și-au pierdut repede interesul de a ajuta, în timp ce copiii care nu au primit recompense și care nu știau că alt grup primește, continua să ajute, mulțumiți fără să aibă niciun motiv aparent”, explică Music.

Într-un alt studiu, copii între 3 și 5 ani au arătat că deja sunt capabili să folosească meritele ca factor decisiv pentru împărțirea recompensei cu alții, chiar dacă asta presupune ca ei să aibă mai puține.

În experiment, un copil și partenerul său de joacă, o păpușă manipulată de cercetători, trebuiau să culeagă monezi care mai târziu erau schimbate pe abțibilduri. Cercetătorii influențau câte monezi colecționau fiecare. Copiii au păstrat mai puține abțibilduri pentru sine, atunci când au strâns mai puține monezi decât partenerul, arătând că iau în calcul meritele. Cu toate astea, puțini copii au dat mai mult de jumătate dintre abțibilduri, când partenerul a „lucrat” mai mult ca ei.

Experimentul confirmă că cei mici mai degrabă își relaționează propria contribuție cu cea a partenerului, decât să se axeze doar pe sine, și de la o vârstă mult mai mică decât se credea până acum. Cu toate astea, acest lucru rămâne un atribut supus atenției către sine. Ce se află atunci în spatele suspinului „Nu e corect”, pe care părinții îl aud atât de des? Frustrarea copilului de a nu primi tot ce își dorește sau un simț al echității lezat?
… la adult

Tendințele noastre de bază către altruism nu sunt observabile doar la copii, ci și la adulți. Peste tot în lume, dezastrele naturale scot în mod deosebit în evidență această parte a naturii umane. Evenimentele tragice sunt în mod uzual caracterizate de povești de eroism ș de punere la comun a resurselor în comunitățile afectate, și nu de episoade de panică egoistă.

În timpul atacurilor de la 11 septembrie, nu s-a auzit de oameni călcați în picioare încercând să iasă din Turnurile Gemene, ci mai degrabă calmul, organizarea și sacrificiile umane au fost cele care au răzbătut. Putem „da vina” pe un factor cultural, însă poveștile se repetă și după cutremurul și tsunami-ul din Japonia, în 2011.

Pe de altă parte există multiple experimente care arată către natura clar egoistă a oamenilor, unele dintre ele fiind menționate și de Music în cartea sa. Printre acestea se numără și unul în care mai mulți studenți la teologie au fost înștiințați că trebuie să țină un discurs despre parabola bunului samaritean. Jumătate dintre ei trebuiau să fac asta imediat și jumătate a primit timp de pregătire. Când au părăsit camera, au trecut pe lângă un actor, care se prefăcea că are probleme. Cei presați de timp l-au ignorat, iar ceilalți s-au oprit să îl ajute. „Viteza cu care ne ducem viața are un impact asupra altruismului, iar acest lucru este valabil și în școli,” concluzionează Music.

Un experiment recent pare să-i dea dreptate. Două fetițe de cinci și şapte ani, bine îmbrăcate, au rătăcit într-o zonă aglomerată dintr-un centru comercial din Londra. Nu erau la cerșit, însă privirile lor trădau că au nevoie de ajutor. Ceea ce a surprins o cameră ascunsă este uluitor: o singură persoană le-a abordat. Alte 616 le-au ignorat fără ezitare. Experții au spus că reticența trecătorilor din Londra poate fi explicată parțial prin faptul că oamenii erau în primul rând prea grăbiți.

Music susține că avem o nevoie disperată să ne reevaluăm tendințele materialiste. „Lumea noastră ne face să ne pierdem din ce în ce mai mult contactul cu obligațiile noastre sociale. Recompensele nu aduc nimănui fericirea și pierdem ceva fundamental când ne recompensăm pentru anumite comportamente. O știm cu toții, dar ne-am pierdut în etosul consumerist, în insistența că avem nevoie de un iPhone ca să fim fericiți, și cădem în această plasă din nou și din nou”, concluzionează expertul.
O natură duală

Natura egoistă a copilului este evidentă de prima dată când începe să tragă de obiecte și să plângă pentru a le obține. Asta însă nu îl poate explica pe „bunul samaritean” de care mai citim câteodată în ziare, auzim la știri, sau cu care ne întâlnim față în față. Nu îl poate justifica pe bunicul Dobri, un bătrân din Bulgaria, care străbate zeci de kilometri pe jos din satul său natal către capitala Sofia, pentru a cerşi, pentru ca apoi să ajute alți nevoiași cu banii primiți de la trecători.

Darwin a fost campionul modelului egoist-competitiv de funcționare a lumii, în care organismele evoluează, variază și se multiplică după dictonul „cel mai bun învinge și cel mai slab piere”.

Cu toate astea, Darwin a mai scris în cartea „The Descent of Man” că dragostea, simpatia și cooperarea există și ele în lumea naturală, ca și în cazul pelicanilor care au grijă să hrănească cu pește pelicanul orb din grupul lor. Comunitățile cu cel mai mare număr de membri empatici ar produce și cel mai mare număr de pui, iar Darwin scrie într-un exces emoțional că „virtutea va triumfa”, citează USA Today.

Nu putem să ne dezicem de niciunul dintre studiile expuse mai sus și de altele ca ele, chiar dacă uneori concluziile par a fi contradictorii. Nu suntem întotdeauna altruiști și nu suntem întotdeauna egoiști, dar întotdeauna putem opta pentru una dintre ele. Ne naștem cu toate aceste trei atribute, iar ceea ce evoluează este doar abilitatea noastră de a alege corect.

~Sursa:http://semneletimpului.ro/social/copii/copiii-si-schimbarea-la-suflet.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s