DESPRE CASATORIE (3)

DESPRE CASATORIE (3)

Nu vă căsătoriţi cu necredincioşi

Există în lumea creştină o indiferenţă surprinzătoare, alarmantă, faţă de învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la căsătoria dintre credincioşi şi necredincioşi. Mulţi care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, aleg să urmeze propriile lor înclinaţii, în loc să ia aminte la sfatul Înţelepciunii Nemărginite. Într-o problemă ce afectează în mod vital fericirea şi bunăstarea ambelor părţi, atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cea viitoare, raţiunea, judecata şi teama de Dumnezeu sunt lăsate la o parte; iar stăpânirea o au impulsul orb şi hotărârea încăpăţânată.

Bărbaţi şi femei, care de altfel sunt sensibili şi conştiincioşi, nu iau în seamă sfatul; ei sunt surzi la apelurile şi rugăminţile prietenilor, rudelor şi slujitorilor lui Dumnezeu. Un cuvânt de avertizare este socotit ca amestec impertinent, iar prietenul care este suficient de credincios, rostind această obiecţie, este tratat ca duşman. Aceasta este ceea ce urmăreşte Satana. El ademeneşte sufletul care este vrăjit, îndrăgostit nebuneşte. Raţiunea lasă să cadă hăţurile stăpânirii de sine pe grumazul poftei pătimaşe; patima nesfinţită pune stăpânire până ce, prea târziu, victima se trezeşte într-o viaţă de mizerie şi sclavie. Acesta nu este un tablou plăsmuit de imaginaţie, ci o realitate. Dumnezeu nu sfinţeşte acele uniri prin căsătorie pe care le-a interzis în mod expres.

Domnul a poruncit Israelului din vechime să nu se unească prin căsătorii cu naţiunile idolatre din jurul lor. „Să nu te uneşti prin căsătorie cu ele; să nu-ţi dai fiicele după fiii lor”. Este dat şi motivul. Înţelepciunea Infinită, văzând dinainte urmarea acestor uniri, declară: „Căci ele vor îndepărta pe fiul tău de a Mă urma şi va sluji altor dumnezei; astfel mânia Domnului se va revărsa asupra ta şi te va nimici dintr-o dată”. „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; căci Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor deosebit, al Lui, mai presus de oricare popor de pe faţa pământului”. Şi în Noul Testament există interziceri asemănătoare în ce priveşte căsătoria creştinilor cu păgânii. Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni, spune: „Soţia este legată prin lege câtă vreme trăieşte bărbatul ei; însă dacă bărbatul ei moare, este liberă să se căsătorească cu cine vrea; numai în Domnul”. Apoi, în cea de-a doua epistolă, el scrie: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi; căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Domnul: ’Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu’. De aceea: ’Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeţi de ceea ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic’”.

Niciodată poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se aventureze pe terenul interzis. Căsătoria între credincioşi şi necredincioşi este interzisă de Dumnezeu. Însă prea adesea inima neconvertită urmează dorinţele ei fireşti şi sunt întemeiate astfel căsătorii nesfinţite. Datorită acestui lucru, mulţi bărbaţi şi femei sunt fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Aspiraţiile lor nobile s-au năruit; printr-un lanţ de circumstanţe, ei sunt prinşi în cursa lui Satana. Aceia care sunt conduşi de pasiune şi impuls vor avea de cules o recoltă amară în această viaţă, iar calea lor poate sfârşi prin pierderea sufletului lor.
Aceia care susţin că sunt de partea adevărului calcă în picioare voinţa lui Dumnezeu atunci când se căsătoresc cu necredincioşi; ei pierd darul harului Său şi depun eforturi amare în vederea pocăinţei. Cel necredincios s-ar putea să aibă un caracter moral excelent, însă faptul că el sau ea nu a răspuns cerinţelor lui Dumnezeu şi a neglijat o mântuire atât de mare, constituie un motiv suficient de întemeiat pentru ca să nu se realizeze această unire. Caracterul celui necredincios s-ar putea să fie asemenea acelui tânăr căruia Domnul i-a adresat cuvintele: „Îţi mai lipseşte un singur lucru”; pentru că, într-adevăr, un singur lucru îi mai lipsea.
Pot oare merge doi oameni împreună fără a se învoi?

Se aduce uneori scuza că cel necredincios simpatizează cu religia şi că este tot ce poate fi de dorit într-o companie, cu excepţia unui singur lucru: nu este creştin. Deşi cea mai bună judecată a credinciosului poate sugera că nu este potrivită unirea pe viaţă a credinciosului cu necredinciosul, totuşi, în nouă cazuri din zece, înclinaţiile fireşti triumfă. Decăderea spirituală începe în momentul în care se face legământul la altar; zelul pentru religie este descurajat şi o fortăreaţă după alta este dărâmată, până ce amândoi stau unul lângă celălalt sub drapelul cel negru al lui Satana. Chiar în cadrul sărbătorii de nuntă, spiritul lumesc triumfă asupra conştiinţei, credinţei şi adevărului. În noul cămin, momentul dedicat rugăciunii nu este respectat. Mirele şi mireasa s-au ales unul pe celălalt, îndepărtându-L pe Isus.

La început, cel necredincios s-ar putea să nu arate opoziţie în noua relaţie; însă când se aduce în centrul atenţiei subiectul adevărului Bibliei, deodată se dă pe faţă această atitudine: „Te-ai căsătorit cu mine, ştiind că sunt ceea ce sunt; nu vreau să fiu tulburat. De acum înainte, să fiu înţeles că este interzisă orice discuţie privitoare la vederile tale proprii”. Dacă cel credincios va manifesta în vreun fel seriozitate în ce priveşte credinţa sa, aceasta este luată drept lipsă de bunăvoinţă faţă de cel care nu prezintă interes pentru experienţa creştină.

Cel credincios consideră că, în noua relaţie, el trebuie să cedeze întrucâtva faţă de cel pe care l-a ales ca tovarăş de viaţă. Se susţin distracţiile sociale, lumeşti. La început se manifestă o mare opoziţie faţă de acestea, însă pe măsură ce interesul pentru adevăr scade, îndoiala şi necredinţa iau locul credinţei. Nimeni nu s-ar aştepta ca cel care altă- dată era un credincios hotărât, conştiincios şi un devotat urmaş al lui Hristos, să devină deodată îndoielnic şi şovăitor. O, ce schimbare a produs această căsătorie neînţeleaptă!

Este un lucru primejdios să te uneşti cu cineva lumesc. Satana ştie foarte bine că ceasul legământului căsătoriei poate însemna pentru mulţi tineri şi tinere încheierea experienţei lor religioase şi a utilităţii lor. Ei sunt pierduţi pentru Hristos. O perioadă de timp, printr-un efort susţinut, ar putea să trăiască o viaţă de creştin, însă toate strădaniile lor întâmpină influenţa puternică din direcţia opusă. Odinioară, era un privilegiu şi totodată o bucurie pentru ei să vorbească despre credinţa şi speranţa lor; însă acum, ei nu doresc să menţioneze acest subiect, pentru că ştiu că pe acela de care şi-au legat destinul nu-l interesează. Drept urmare, credinţa în adevărul cel preţios se stinge în inima lor, iar Satana ţese în mod ascuns, în jurul lor, plasa scepticismului.

„Pot merge oare doi oameni împreună fără a se învoi?” „Dacă doi dintre voi se învoiesc să ceară ceva Tatălui Meu din ceruri, le va da.” Ce ciudat! În timp ce unul dintre cei atât de strâns uniţi este implicat, devotat, celălalt este indiferent şi nepăsător; unul caută calea spre viaţa veşnică iar celălalt se află pe calea cea largă, ce duce spre moarte.
Sute de tineri L-au sacrificat pe Domnul Hristos şi cerul, ca urmare a căsătoriei cu persoane neconvertite. Oare dragostea şi părtăşia cu Isus au pentru ei o valoare atât de neînsemnată, încât preferă compania bieţilor muritori? Este oare cerul atât de neînsemnat, încât riscă bucuriile acestuia de dragul unuia care nu are dragoste pentru preţiosul Mântuitor?

Răspunsul creştinului faţă de cel necredincios
Ce ar trebui să facă orice creştin atunci când ajunge în situaţia dificilă în care se pune la încercare soliditatea principiului religios? Cu o hotărâre demnă de imitat, el ar trebui să spună deschis: „Eu sunt un creştin conştiincios. Eu cred că ziua a şaptea a săptămânii este Sabatul biblic. Credinţa şi principiile noastre merg în direcţii opuse. Nu putem fi fericiţi împreună, deoarece, dacă eu continuu să doresc mai departe cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, mă voi deosebi tot mai mult de lume şi mă voi asemăna din ce în ce mai mult cu Hristos. Dacă tu continui să nu vezi frumuseţea lui Hristos şi să nu te simţi atras de adevăr, vei iubi mai departe lumea, pe care eu nu o pot iubi, în timp ce eu voi iubi lucrurile lui Dumnezeu, pe care tu nu le poţi iubi. Lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual. Fără discernământ spiritual, tu nu vei putea înţelege ceea ce cere Dumnezeu de la mine sau să-ţi dai seama de obligaţiile pe care le am faţă de Stăpânul pe care-L slujesc; din aceată cauză, tu vei avea impresia că te voi neglija datorită îndatoririlor religioase. Nu vei fi fericit, ci gelos pe seama sentimentelor pe care le am faţă de Dumnezeu, iar eu voi fi singură în privinţa convingerilor mele religioase. Când îţi vei schimba felul în care vezi lucrurile, când inima ta va răspunde cerinţelor lui Dumnezeu, când vei învăţa să-L iubeşti pe Mântuitorul meu, atunci relaţia noastră ar putea fi reluată.”

Credinciosul face astfel un sacrificiu pentru Hristos, pe care conştiinţa sa îl aprobă şi care arată că pentru el viaţa veşnică preţuieşte atât de mult, încât nu-şi poate permite riscul de a o pierde. El consideră că este mai bine să rămână necăsătorit decât să se lege pe viaţă cu unul care alege mai degrabă lumea decât pe Domnul Isus şi care l-ar îndepărta de crucea lui Hristos.
Mai bine să se rupă o logodnă neînţeleaptă

O căsătorie poate fi întemeiată în siguranţă numai în Hristos. Dragostea omenească poate fi manifestată prin legături foarte strânse doar în măsura în care este alimentată de dragostea divină. Doar acolo unde domneşte Hristos poate exista dragoste profundă, adevărată, neegoistă.
Chiar dacă aţi făcut un angajament, fără a avea însă o cunoaştere deplină a cartacterului celui cu care există intenţia de a vă uni, nu gândiţi că angajamentul acesta înseamnă neapărat să vă legaţi pe viaţă cu unul pe care să nu-l puteţi iubi şi respecta. Aveţi mare grijă ce angajamente faceţi; este însă mai bine, mult mai bine, să rupeţi logodna înainte de căsătorie, decât să vă despărţiţi după căsătorie, aşa cum fac mulţi.

S-ar putea să spuneţi: „Am făcut o promisiune, acum să o retrag?” Eu vă răspund : Dacă aţi făcut o promisiune potrivnică Scripturii, retrage-ţi-o neapărat, fără întârziere, şi, în umilinţă, căiţi-vă înaintea lui Dumnezeu pentru dragostea fără minte care v-a condus să faceţi un asemenea angajament pripit. E mult mai bine să retrageţi o astfel de promisiune, în temere de Dumnezeu, decât să o ţineţi, şi prin aceasta să-L dezonoraţi pe Dumnezeu.

Fiecare pas în vederea legământului căsătoriei să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate şi ţinte serioase, care să-I fie pe plac şi să-L onoreze pe Dumnezeu. Căsătoria afectează atât viaţa aceasta, cât şi pe cea viitoare. Un creştin sincer nu face planuri pe care Dumnezeu nu le poate aproba.

Inima tânjeşte după dragoste omenească şi această iubire nu este suficient de puternică, suficient de curată sau suficient de preţioasă pentru a lua locul iubirii lui Isus. Doar în Mântuitorul ei soţia poate găsi înţelepciunea, tăria şi harul de a trece prin grijile, răspunderile şi necazurile vieţii. Ea trebuie să facă din Isus tăria şi călăuza vieţii ei. Femeia trebuie să se predea lui Hristos înainte de a se dărui vreunui prieten pământesc şi a începe vreo relaţie care să fie în conflict cu acesta. Aceia care doresc să afle adevărata fericire trebuie să aibă binecuvântarea cerului asupra a tot ce le aparţine şi asupra a tot ceea ce fac. Din cauza neascultării de Dumnezeu există atât de multe inimi şi căminuri în suferinţă. Sora mea, dacă doreşti să ai o casă deasupra căreia să nu se ridice niciodată umbre, nu-ţi lega viaţa de unul care este un vrăjmaş al lui Dumnezeu.
Sfat către cel care se converteşte după căsătorie

Acela care s-a căsătorit când era neconvertit, are, datorită convertirii sale, într-o măsură mai mare, obligaţia de a fi credincios tovarăşului său de viaţă, oricât de mari ar fi diferenţele de ordin religios; totuşi, cerinţele lui Dumnezeu trebuie avute în vedere înaintea oricărei relaţii omeneşti, chiar dacă urmarea va fi necazul şi persecuţia. Printr-un spirit iubitor şi blând, această credincioşie duce la câştigarea celui necredincios. Sursa =Daniel Notar
VA URMA…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s