Viața creștinului după modelul McDonald s

Viața creștinului după modelul McDonald s

Viața creștinului după modelul McDonald s
Confruntați cu o secularizare puternică a societății, mulți lideri religioși încearcă metode variate pentru a atrage oamenii la închinare. Drept urmare, poate exista tendința de a face prezența la biserică cât mai plăcută. Unii vorbesc chiar de o mcdonaldizare a bisericilor.

Confruntați cu o secularizare puternică a societății, mulți lideri religioși încearcă metode variate pentru a atrage oamenii la închinare. Drept urmare, poate exista tendința de a face prezența la biserică cât mai plăcută. Unii vorbesc chiar de o mcdonaldizare a bisericilor.

„Mersul la biserică în aceste zile poate fi asemănător ca o mâncare fast-food. S-ar putea să fie rapidă și gustoasă. Dar nu va satisface sufletul.” Aceste afirmații ale unui editor de la RNS pot fi ciudate pentru cineva care consideră că frecventarea bisericii este un scop în sine și suficientă pentru o spiritualitate proprie. Obișnuiți cu un anumit mod de a percepe raportul dintre individ și biserică, evităm să ne întrebăm dacă ceea ce facem sau modul în care ne manifestăm are o utilitate imediată. Plecăm uneori de la premisa că biserica deține un rol salvator, iar respectarea unui ritual religios denotă și o spiritualitate profundă.

Rezultatul firesc al unei raportări mecanice față de biserică este creșterea numărului celor care se declară a fi creștini, identificându-se cu o anumită cultură sau tradiție religioasă, fără a fi, însă, implicați activ în viața bisericii din care consideră că fac parte. Pe de altă parte, nemulțumiți cu ceea ce le oferă biserica pe care cândva au frecventat-o, mulți preferă să se retragă, optând să intre în rândurile celor neafiliați religios.

Această situație este generată de ignorarea unui element fundamental din practica creștină. Ceea ce pare să lipsească este unul dintre ingredientele de bază ale funcționării bisericii: participarea. Nu în sensul doar a prezenței, ci a implicării și asumării de responsabilități. Acestea fiind elementele vitale care pot umple sufletul omului.

Biserica în schimbare de viteză

În cartea Slow Church, autorii ilustrează o tendință evidentă în creștinismul contemporan, în special cel american, de constituire a unor megabiserici, care îi determină pe participanți să rămână anonimi, mai degrabă decât să fie parte dintr-o comunitate. Idealul creștin a ajuns să fie într-un contrast puternic cu ceea ce a fost cu multe secole în urmă. Atitudinea liniștită care se regăsea în viața și practica creștină a fost înlocuită cu atitudini și obiceiuri în spatele cărora totul se desfășoară în viteză.

„Mâncare rapidă. Mașini rapide. Biserici… rapide? Biserica este adesea idealizată, ca ultimul bastion al unei epoci apuse. Noi păzim dogma și evlavia cu mare vigilență. Însă nu mai sesizăm cât de repede am capitulat, în structurile și practicile din bisericile noastre, în fața unei culturi a vitezei fără reflecție, a unei dezumanizări eficiente și a izolaționismului”, spune un comentariu al acestei cărți.

Cum s-a ajuns la această situație cu care deja ne-am obișnuit și căreia nu îi mai sesizăm nici deficiențele? Considerăm că ritmul pe care îl avem în viața cotidiană trebuie importat și în biserică. Această atitudine nu este doar rezultatul presiunii pe care îl impune societatea. Sunt și anumiți factori istorici evidențiați de reputatul sociolog George Barna, fondator al The Barna Group, care au avut un rol determinant în modificarea percepției despre aspectele fundamentale ale creștinismului.

Creștinismul care și-a schimbat sensul

În cartea Creștinismul păgân, Barna susține că de-a lungul timpului s-a conferit clădirilor de biserică o sacralitate aparte care a adus schimbări semnificative în închinarea creștină. Datorită influenței exercitate din mediul politic imperial, atât la Constantinopol, cât și la Roma, în liturghia creștină au fost încorporate pompa și ritualul de la curtea imperială. Drept urmare, închinarea a devenit mai profesională, mai dramatică și mai ceremonială.

Astfel, cu timpul s-au inserat în liturgica creștină tot mai multe elemente care își au sorgintea în cultura greco-romană. Consecința acestor pătrunderi a fost că s-a pierdut mult din intimitatea și participarea deschisă. Clerul profesionist a obținut un rol prioritar, în timp ce mirenii priveau, devenind simpli spectatori. Astfel, creștinii au îmbrățișat conceptul de templu, materializând o idee străină creștinismului, și anume aceea că ar exista un loc special unde Dumnezeu locuiește.

Cu timpul s-a conturat un dualism care transmite convingerea că închinarea este separată de viața cotidiană. Iar ceea ce se întâmplă în interiorul spațiului sacru trebuie să faciliteze această închinare. Nota de mister, de transcendență sunt consecințele inevitabile ale unei asemenea înțelegeri. Toate aceste considerente l-au determinat pe sociologul american să constate că „am devenit victime ale propriului nostru trecut”.

Istoria într-o strânsă colaborarea cu ritmul trepidant al vieții au făcut ca de prea multe ori participarea la biserică să fie o simplă formalitate. Deși sufletul ne rămâne gol, continuăm să perseverăm în aceleași tipare de comportament și gândire, ignorând faptul că rolul bisericii este posibil să fie altul. Nu participarea noastră este importantă, ci implicarea. Însă pentru aceasta este necesară o schimbare de percepție și de viteză: biserica nu este un nou McDonald’s.

Sursa:                                                                  http://semneletimpului.ro/religie/viata-crestinului-dupa-modelul-mcdonald-s.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s