De ce ne „păcălim” cu Biblia în mână

Duelurile în versete au devenit specialitatea unora. Indiferent de afilierea religioasă, tendința este aceeași: citarea textelor biblice rupte de contextul lor. În aceste condiții, unele concluzii nu doar că sunt eronate, ci au grave implicații sociale sau politice.

Biblia continuă să rămână cartea cea mai citită, dar uneori și cea mai greșit interpretată. Această situație este cauzată și de modul în care este redactată. În timp ce capitolele și versetele constituie un instrument facil de parcurgere și explorare a Bibliei, ele pot facilita și scoaterea frazelor din context. Astfel, unii oameni forțează textul biblic să spună ceea ce vor ei să citească.

Martin Saunders a publicat în Christian Post o listă cu 5 texte biblice prin intermediul cărora demonstrează cât de eronată poate fi înțelegerea în lipsa contextului. El consideră că sunt cele mai populare interpretări, dar și cele mai greșite.

Cinci texte, cinci erori

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. În afara contextului, îndemnul lui Christos este interpretat ca o interdicție în evaluarea vieții cuiva. Într-o cultură pluralistă dominată de postmodernism, această explicație a câștigat în popularitate fiindcă ar sugera că unul dintre cele mai mare păcate este intoleranța. Adică, obiectivul lui Iisus ar fi fost transmiterea ideii că criticarea unui stil de viață problematic constituie o atitudine incorectă.

Însă, citit în context, Iisus pare să spună altceva, îndemnând mai întâi la o abordare a problemelor din viețile noastre înainte de a ne transfera atenția la problemele altora. Sub nicio formă nu este o invitație la indiferență.

„Uitați ce este în spatele vostru și aruncați-vă spre ce este înainte”. Citit în afara contextului, versetul a devenit chiar favorit în lectura unora, sugerând ideea unei alte șanse după o cădere morală majoră. Aceștia susțin că nu ar trebui să ne uităm înapoi la greșelile făcute, ci doar la viitor.

Totuși, apostolul Pavel este departe de a reflecta o asemenea interpretare. Miza mesajului nu este uitarea greșelillor, atâta timp cât apostolul însuși și le-a relatat pe ale sale pe paginile Bibliei. Acest verset este în corelație cu renunțarea la mândrie și nu cu disimularea greșelile proprii.

„Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. La o primă citire, versetul pare să sugereze că există posibilitatea unei amplificări a puterii rugăciunii în funcție de numărul celor care sunt împreună. Acest verset este adesea folosit ca un instrument de accentuare a importanței rugăciunii colective.

Nu înseamnă că Iisus ar fi în dezacord cu întâlnirile publice pentru rugăciune. Însă, în contextul său, textul este parte a unei  secțiuni referitoare la problema unității în cadrul bisericii. Iisus a intenționat să spună că este recomandabilă rezolvarea disputelor și nu că este la dispoziția enoriașilor o  putere specială pe care o pot amplifica în dauna rugăciunii personale.

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi,…gânduri de pace, şi nu de nenorocire”. Mulți oameni iau acest verset ca pe o promisiune personală, ca un fel de garanție că în cele din urmă viața va avea o derulare ideală și problemele se vor estompa. Interpretarea este atrăgătoare, însă este în dezacord cu realitățile vieții. Dificultatea apare atunci când existența umană ia altă turnură decât cea așteptată. Atunci apar întrebări referitoare la intențiile lui Dumnezeu și respectarea promisiunilor făcute.

În contextul mai larg, promisiunea lui Ieremia nu a fost făcută pentru o singură persoană, ci pentru o colectivitate. Este vorba despre exilații din Babilon. Dumnezeu le-a promis că nu a renunțat la poporul său ales și că în ciuda prezentului lipsit de speranță ei încă mai au un viitor. În lipsa acestui context, Ieremia pare să promită o prosperitate de ordin pământesc și să spună că cei credincioși vor fi feriți de suferință. Aceasta este o experiență pe care mulți și-o doresc, dar este nerealistă.

 „Adevărul vă va face slobozi”. Este deja configurată o concepție populară construită pe acest text care îi aparține lui Iisus. Pare să sugereze ideea că afirmarea adevărului, spre deosebire de complacerea în minciună, este sursa  „libertății” personale. La un anumit nivel acest lucru este corect. Singura problemă este că această citire secătuiește versetul de sensul său care este chiar mai profund.

În contextul mai larg, Iisus vorbește de evreii care au crezut mesajul său, dar care se simțeau încă legați de „legământ vechi”, acesta fiind pentru ei un fel de sclavie. În acord cu ceea ce a vrut Iisus să transmită, adevărul înseamnă asimilarea  învățăturii Sale. Deci, versetul nu face referire la adevăr ca valoare ontologică, ci la relaționarea cu Cel care este posesorul adevărului absolut.

 Erori cu implicații majore

Desigur, acestea nu sunt singurele texte biblice care sunt lecturate în afara contextului temporal sau istoric. Iar interpretarea lor eronată nu are întotdeauna implicații majore dincolo de convingerile personale.

Există însă și explicații ale unor texte biblice care au generat schimbări de atitudine nu doar în relațiile sociale, ci chiar și în spectrul politic. Chiar dacă Saunders nu le amintește în lista sa, impactul unor interpretări a fost uneori covârșitor asupra istoriei umane.

Astfel, ideea că Dumnezeu a promis „viață din belșug” a stat la baza întregii construcții a „evangheliei prosperității”. Îmbogățirea a devenit un deziderat în sine, fiind considerată semnul favorii divine. Drept urmare, fericirea terestră a devenit mai importantă decât salvarea celestă.

Oarecum asemănătoare a fost ideea predestinării care a stat – conform teoriei lui Max Weber – la originea capitalismului european. Suținută de Calvin, ideea că Dumnezeu i-a ales pe cei care vor fi mântuiți a avut la bază câteva texte biblice a căror context nu a fost luat în considerare. Astfel, bogăția a devenit criteriul de selecție, ceea ce a condus pe termen lung la progres social și comportament etic.

Cel puțin, ideea predestinării, chiar eronată fiind, a avut unele efecte benefice în dezvoltarea societății. Nu la fel se poate spune despre interpretarea mesajului apostolului Pavel cu privire la supunerea creștinilor față de autorități. Ideea că urmașii lui Christos trebuie să se supună în orice condiții liderilor politici a fost fatală, fiindcă i-a împins pe creștini la adoptarea unei atitudini pasive în fața răului de sorginte politică. În cel mai bun caz, au preferat să rămână neutri. Însă, au fost și situații de colaboraționism argumentat cu textele pauline. Este cazul susținerii acordate nazismului de către catolici și protestanți sau a parteneriatului cu liderii comuniști. Eludarea contextului și, mai ales, a înțelegerii condițiilor în care a scris apostolul Pavel au contribuit imens la practicarea unui gen de creștinism viciat de care politicienii au știut să profite.

Deci, cum citim?

Desigur, o lecturare a Scripturii într-o manieră devoțională poate fi preferabilă pentru cei care încă mai găsesc plăcere în textul Bibliei. Parcurgerea unui grup de texte este o operațiune relativ ușoară.

Însă, în citirea Bibliei nu doar confortul emoțional contează, ci și înțelegerea corectă a ceea ce a vrut să transmită autorul. Aici apar și dificultățile care au determinat cândva bisericile tradiționale să descurajeze lecturarea personală a Bibliei.

Să fie aceasta  soluția pentru evitarea erorilor? Poate că apropierea de textul sfânt cu răbdare și convingerea faptului că există texte în Biblie care poartă amprenta timpului și mediului în care a fost redactate ar fi mai utilă. Înțelegerea contextului este vitală. Altfel, versetele riscă să ne transmită alt mesaj decât cel cuprins într-un cadru mai larg.

Recunoașterea acestei situații nu diminuează caracterul atemporal al Scripturii, ci determină explorarea acesteia cu mai multă asiduitate și determinare. Până la urmă, frumusețea Bibliei stă tocmai în complexitatea unui mesaj care trebuie decriptat prin eforturi insistente.

Sursa: http://semneletimpului.ro/religie/teologie/de-ce-ne-pacalim-cu-biblia-in-mana.html